De când cu apariția copiilor în viața mea, universul prezentului se desfășoară-ntr-o zonă de îngemănare a nașterii și morții, a trecutului și a viitorului într-un prezent asimptotic, a personalului și comunului și tot așa, regăsindu-mi respirațiile în Alfa și Omega – acum, că am scris, OA (Omega și Alfa) ar fi glăsuirea proaspătului născut care subliniază trecerea oficială de la Omega la Alfa :).

Tot plimbându-mă printre amintiri, am regăsit printre notițe o-ntâmplare petrecută acum ceva ani, pe plajă la Kudos, pe când Kudos-ul strălucea.

“Acum o săptămână, eram  pe plaja de la Kudos. Abia ne aşezaserăm noi şi hop! apare un individ.

– Salut!
– Salut!
– Ştii… îmi plac mult ochelarii tăi. Vreau să ţi-i cumpăr.
– Heh… şi mie-mi plac, dar nu-s de vânzare.
– Hai, mă. Uite-ţi dau cinci sute pe ei.
– Nu, pe bune, chiar îmi plac şi nu-i dau.
– Hai, mă! Vrei mai mult? Uite-ţi dau 750.
– He, he, he! Ştii care-i partea ironică? Tu-mi dai 750, eu am dat pe ochelari 70 şi oricum nu-i dau.
– Ce?!
– Tu-mi dai 750 pe nişte ochelari de 70.
– Păi vezi, uite câţi bani scoţi.
– Nu e o problemă de bani.
– Hai, uite acum mă duc să-ţi aduc banii.
– Stai, mă, calm.
– Haide, mă, uite nu mai bei d-aia ( vodkă ). Bei whisky.
– Laaasă, că mă descurc ş-aşa.
– Hai, mă. Diseară bei şi tu ceva frumos.
– Nu-i asta problema mea.
– Hai, mă! Îţi dau 750 pe nişte ochelari de 70.
– Păi îţi luăm şi ţie o pereche şi ţi-o aducem. De unde eşti?
– Din Galaţi.
– Îţi luăm noi o pereche şi ţi-o aducem, dar prin Septembrie.
– E… eu mă gândeam undeva azi.
– He, he, he… pentru concert, diseară, nu?
– Da.
– Păi şi eu ce fac?
– Lasă, mă, că tu-ţi iei alţii.
– Neah, nu ţi-i dau.
– Hai că-ţi dau o mie pe ei.

Aici am avut o secundă de ezitare, dar neeeah, satisfacţia situaţiei era mult prea mare.

– Nu, mă, pe bune, te umilești aiurea şi nu e corect faţă de tine. (Adică deja mă plictisea.)
– Hai, mă. Uite-ţi dau 500 şi îţi pup mâna în faţă la tot Kudosul.

Era interesant, dar oricum nu se uita nici dracu’, aşa ca am refuzat.

– He, he, he. Îmi place de tine. Ai văzut că nu merge cu banu’, ai trecut la gâdilarea orgoliului, a?
– Ehh…
– P-ormă ajungem şi la bătaie ca argument.
– Păi da, că daca nu vrei cu vorba bună.
– He, he, he. Nu, pe bune chiar nu îi dau.

Deja devenea enervant, aşa că imediat ce n-a fost atent ( adică s-a dus s-o streseze şi pe Cristina ) am tulit-o către scena de la Kudos. M-am întors după vreo 10 minute şi am fugit în apă. Apoi am aflat că a avut loc o negociere şi cu Cristina când eu eram în mare. Păi ce, ea să nu-şi bată joc de el?!!

– De ce nu mi-i dă ? Sunt 50 lei.
– Nu ţi-i dă pentru că îi plac foarte mult şi are nevoie de ei, nu de banii tăi. Dă-i ochelarii tăi si brăţara şi negociez cu el.
– Ştii cât am dat eu pe ochelarii ăştia si pe brăţară ?
– Îmi închipui, dar tu îi vrei pe ai lui, deci nu mai contează cât ai dat tu pe ai tăi.
– Va luaţi şi voi ceva diseară că sigur o să aveţi nevoie de bani.
– Nu avem nevoie de banii tăi. Avem si noi. Şi pe card, că nu suntem asa de sărăntoci precum ne crezi.
– (in genunchi) Îmi cer scuze, nu am vrut să zic asta.
– Dar asta ai zis.
– Că şi eu muncesc pentru banii ăstia
– Te cred, dar nu o să ţi-i dea, chiar şi din principiu şi tot nu o să îi primeşti, nu contează câţi bani îi dai.
– Dacă ii dau 1000 de lei?
– Probabil ca ţi-i dă, dar nu sunt sigură.
– Aştept să mă chemi.
– Aşteaptă…

A doua zi m-am îmbătat cu votkă, bani de whisky neavând, și am rupt ochelarii. Mi-a părut puțin rău că nu l-am mai găsit pe tipul respectiv să-i zâmbesc oleacă pe sub ochelarii faini, dar rupți, însă mai bine așa, că poate mi-o luam 😀

Spunea cineva că marile plăceri ale vieţii sunt gratuite, dar n-aş merge chiar aşa departe. Cel mult aş spune că-s accesibile, dar depinde și de sistemul de valori  :).”

Partea interesantă a situației este că am aflat ce-nseamnă kudos ceva mai târziu: “praise and honour received for an achievement” sau “fame and renown resulting from an act or achievement”. Well…

iMorala: Banii n-aduc singuri fericirea.