Author: admin

scriu .2

Scriu pentru că am mai scris.

Pe social media m-am rezumat de-o vreme la one-linere, unele mai criptice decât altele, dar toate cu o logică în spate… atât timp cât mi-o amintesc. Preferatele mele au cele mai puține reacții, iar asta spune suficient despre cât de targetat mă exprim, despre cât de mult simt nevoia să fiu apreciat pentru adevărurile pe care le exprim.

Pe blog am scris ceva vreme pe când eram suntcalm. Îmi aduc aminte că eram spasmatic, vulgar, sensibil, agresiv, naiv – cu alte cuvinte un mediocru, dar joaca și zâmbetul mi-au fos mereu influențe insistente și cum nu m-am dorit o nestemată a literaturii, eram mulțumit de ararele sclipri de construcție în exprimare ce-mi mai curățau oglinda.

Ca să mă citez puțin, scriam pentru că […]e bine să vezi cât de prost erai sau cât de prost ai ajuns.[…] – am uitat să spun că nici depresiv nu eram. Deloc. Continue reading →

cuvinte aleatorii

Deunăzi, găsisem pe social media acest pont de a adormi mai repede: să te gândești la cuvinte aleatorii, astfel încât mintea să nu poată lega un fir logic în care să investească atenția. Am testat, funcționează, toate bune.

Am decis să aplic această tehnică și la copii, atunci când îi adorm. Cum Ilinca este mai curioasă într-ale divinității, am considerat că Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt ar fi o alegere adecvată. Problema este că am transformat un PDF in .mobi ca să pot citi de pe Kindle (am PaperWhite, care e superb pe timp de noapte), doar că această conversie s-a făcut cu mici probleme și astfel m-am trezit că obosesc și adorm eu înaintea lor încercând să țin firul istorisirii prin puzderia de glitch-uri. Am renunțat, dar voi reveni când voi găsi un format mai acceptabil. Continue reading →

the italian guy

Eu, vreo 13 ani, la mare.

Nu sunt genul care să stea la bronzat la plajă, așa că, dacă-s singur, precum se-ntâmplă când mergi cu familia-n concediu, o iau la picior să văd ce-mi mai hărăzesc pașii. Așa s-a întâmplat și-n ziua aceea când, neavând stare, mă plimbam prin apă, la ceva metri de țărm. Nu după mult timp dau de un tip care părea la fel de sociabil ca mine, așa că ne-am luat la joacă. La un moment dat a apărut și o minge-n peisaj, am jucat-o și pe aceea. În rest, precum copiii, mai pe sub apă, mai cu picioru-ntr-o scoică rătăcită, mai o trântă. După ceva vreme mi-am adus aminte că e politicos să te prezinți – deh, distracția-naintea bunelor maniere. Continue reading →

truK

În multe dintre isekai-uri, rolul lui Charon este preluat de un camion, truck-kun cum îl cunosc prietenii. Acesta lovește, de obicei personajul principal, pentru a-i muta existența într-o lume nouă, probabil într-un RPG magic-medieval. Deseori, cel lovit și resuscitat în alt scenariu cam are nevoie de o schimbare în mai bine, pentru că lumea-n care a trăit nu-i prea simte lipsa – un element ordinar de statistică. Arar, cel strămutat reprezintă ceva valoros în lumea sa inițială, iar lipsa sa este marcantă, poate mai marcantă decât prezența.

Ileana era fană înrăită încă din școala primară. Avea tricou, avea casete, știa versuri. Prinsesem și eu la televizor, dar nu suficient. Abia când Dan făcu cumva rost de un album am stat și am ascultat. Ah, știu! Copiase o casetă de la văr-su, care era mai punker de fel, parc-a avut și o formație, dacă-mi aduc aminte bine. Și am ascultat. În general, când ascult ceva, acord atenție mai redusă versurilor, fiind atent mai mult la paraverbal, la ce vibrează-n mine ce vibrează-n membrana difuzorului. M-a întors pe ici, m-a zgâlțâit pe colo, răsucit pe dincolo, atins pe dincoace. Continue reading →

deochi

M-au întins pe o masă de oameni întinși,
mi-au adormit perdeaua de peste vise
și-au început să-mi taie-n tăcere ochii
fără ca amintirile să-mi fie atinse.

Ce nu era tăiat se-ntorcea pe dos,
sub lacrimi printre falange strecurate,
și mă cambra-nspre măduvă lin,
în resorturi scurte lung încordate.

După ce-au scos din ambii ochi
ce-i urât, ceea ce este de nevăzut,
i-au cusut inapoi cu ață de sânge-nchegat de ac
și au terminat la fel cum au început. Continue reading →

un motiv pentru a zâmbi

Sunt multe motive pentru a zâmbi, din câte am auzit. Dar zilele acestea, unul anume mi-a atras atenția.

Trecând printr-o perioadă mai îngândurată, cred că am uitat să zâmbesc. Cumva s-au scurs chiar și resursele ce alimentau acel zâmbet optimist-inerțial. Cu ideile și actele ce se succed într-un ritm intens, am trecut cu vederea automatismele sociale, ba chiar le-am anulat, să se mai odihnească-n pace și ele.

Buzele, obișnuite a zâmbi, a comunica într-o notă caldă, ludică și liniștită, se regăsesc într-o stare neutru-căzute, atârnă greu într-un rece vulgar, acoperind niște dinți ce scrâșnesc întru hulire, printre flegme. Și-n toată această schimbare de peisaj apare și sângele. Continue reading →

o zi faină!

Sunt calm, dar nu tot timpul.

În perioada acesta, în care încerc să mă apuc de nefumat, sunt cel mai calm dintre toți cei pe care-i cunosc, dar aprofundez cu altă ocazie acest act de neprostire al nefumatului. Acum aș dori să mă concentrez la o situație care mă liniștește profund, până-n măduva oaselor și dincolo puțin, către alte dimensiuni, mai puțin euclidiene.

La locul de muncă, încăpând mai multe persoane în ascensor, se obișnuiește să ne salutăm ba la intrare-n lift, ba la coborâre – așa mimăm în corporație faptul că am fi niște animale social-voluntare.

Urc:
– ‘Neața!
– ‘Neața!
– Bună dimineața!

Cobor și le urez
– O zi faină!
, la care primesc răspuns:
– O zi bună!

aaand click!: Continue reading →

ce te-ai îmbrăcat

Dimineață de-nceput de vară, răcoros și-nsorit.

Ea, micuță, plinuță de sine și de câteva kilograme-n plus. El, nu-nalt, slightly fit și șmecherit. Ambii sociabili.

Ea: Vaai, dar ce te-ai îmbrăcat așa ca un ospătar? Hăhă!
El: Dar tu ce te-ai îmbrăcat ca o casieriță de la Mega?

Nu am aflat motivele alegerilor vestimentare, dar amândoi aveau dreptate.

Probabil erau amanți în secret și doreau să ascundă acest lucru față de ceilalți colegi. Foarte bine doreau să ascundă.

scriu .1

Motive pentru a scrie sunt câteva, iar principalul ar fi acela că mi s-a solicitat acest lucru. Probabil nu știai, dar a avut loc un sondaj interplanetar pentru a se determina dacă umanitatea și celelalte specii au nevoie de rândurile mele așternute pe un blog minimalist ascuns în obscurul necunoscutului. Rezultatul a fost în unanimitate că n-are rost, că am mai făcut-o și a ieșit prost, iar eu oricum nu știu a scrie, deci de ce să-mi bat buricele aiurea?

După respectivul sondaj de amploare am avut plăcerea să fiu chemat la rampă de niște ființe aparte, care se pare că nu votaseră, ocupate fiind cu alte îndeletniciri. Ca-n viața fiecăruia, există niște persoane care mă inspiră prin simplul fapt că există frumos și pentru mine – indiferent cât de frecvent am interacționa, există o vibrație comună ce pulsează reciproc plăcut. Și ei și ele reprezintă pentru mine niște elemente cheie, de multe ori în momente esențiale, reușind să-mi lumineze o stare mohorâtă printr-un simplu cuvânt, zâmbet sau alt act de-o naturalețe încântătoare. Continue reading →