Deunăzi, găsisem pe social media acest pont de a adormi mai repede: să te gândești la cuvinte aleatorii, astfel încât mintea să nu poată lega un fir logic în care să investească atenția. Am testat, funcționează, toate bune.

Am decis să aplic această tehnică și la copii, atunci când îi adorm. Cum Ilinca este mai curioasă într-ale divinității, am considerat că Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt ar fi o alegere adecvată. Problema este că am transformat un PDF in .mobi ca să pot citi de pe Kindle (am PaperWhite, care e superb pe timp de noapte), doar că această conversie s-a făcut cu mici probleme și astfel m-am trezit că obosesc și adorm eu înaintea lor încercând să țin firul istorisirii prin puzderia de glitch-uri. Am renunțat, dar voi reveni când voi găsi un format mai acceptabil.

Mai departe, am trecut să le citesc din Fundația lui Asimov. Sunt pe la cartea a 3-a din serie. A fost de efect, desigur, dar mi s-a părut că prea-i pierd repede, prea citesc doar pentru mine, așa că am căutat ceva povestiri, să fie și copiii capabili să țină puțin firul acțiunii. Astfel am ajuns la Kafka. Era într-o duminică dimineaţă a celei mai frumoase primăveri. – cum să nu le citești copiilor la culcare o povestire care-ncepe astfel?!

Pe când am citit Procesul, acum vreo 20 de ani, stilul mi se părea apăsător și sufocant, dar iată-mă acum zâmbind amuzat pe când le citesc Metamorfoza și alte povestiri. Posibil să-mi mai fi limpezit percepția, deoarece pare-se că reușesc să văd și din natura creativă din spatele construcției. Călin se fâțâie o vreme în tăcere, iar Ilinca mai întreabă detalii ici-colo până să adoarmă liniștită că Gregor Samsa a reușit să se ridice din pat.

Somn ușor!