money money money

De când cu apariția copiilor în viața mea, universul prezentului se desfășoară-ntr-o zonă de îngemănare a nașterii și morții, a trecutului și a viitorului într-un prezent asimptotic, a personalului și comunului și tot așa, regăsindu-mi respirațiile în Alfa și Omega – acum, că am scris, OA (Omega și Alfa) ar fi glăsuirea proaspătului născut care subliniază trecerea oficială de la Omega la Alfa :).

Tot plimbându-mă printre amintiri, am regăsit printre notițe o-ntâmplare petrecută acum ceva ani, pe plajă la Kudos, pe când Kudos-ul strălucea. Continue reading →

scriu .3

de nevoie.

Scriu, șterg, scriu, șterg, scriu, șterg… până nu mai găsesc rostul exprimării în sine.

M-am trezit neplăcut și neplăcut am fost toată ziua, iar pe final s-a găsit un cineva să fie cireașa de pe tortură printr-un gest inadecvat. De iscat scandal nu-i loc – poate și omul ăla avut o zi proastă, sau poate doar așa este el urât de fel și așteaptă o supapă socială, poate oricum nu-i pasă, poate multe altele – așa că iau actul, îl învelesc în neplăcut și-l duc acasă, unde-l aștern pe ceva alb, fie hârtie sau ecran, și-l storc de insignifianță până-ncepe s-adoarmă litera, iar apoi se naște o concluzie de câteva cuvinte pe care n-o înțelege nimeni, de multe ori nici eu întru totul. Continue reading →

doorsința

Cornel la pupitru.

Are poftă de băgat muzică. Băgat zic, că intră. Și la prânz, ne-am jucat cărți pe o vreme acceptabilă pe ritmuri de chilleală. Tot Cornel. Pe la 22:00, pe când mă-ntorceam de unde plecasem, Cornel iarăși cu poftă, iarăși la pupitru. Mai solo, mai back to back, Cornel la pupitru. La un moment dat, că tot părea ziua lui, ceilalți ne-am dat către dans. A rupt Cornel!

Undeva-n perioada asta în care Cornel își bătea joc de noi, se petrece ceva.

Eram într-o stare dinamică-n fața boxelor și, inspirat de mersul muzicii, îmi spun că aș asculta o piesă anume ( The White Stripes – Seven Nation Army (Adam Freeland Remix) ), așa că mă duc la Cornel și-mi exprim dorința.

– Băgăm! Continue reading →

avem atâtea de tăcut

Nu mult după ce ne-am născut, suntem învățați câte avem de făcut. Aia se face într-un fel, aia în altfel, dar toate se fac, pentru că altfel trece viața pe lângă noi și murim nefăcând tot.

Ilinca și mai ales Călin sunt niște copii locvace, care-și iau atenția cu forța, precum orice pui de om. Tati, aia ce[…]? Dar tati, eu am […] Taaa-tiiii […]. Mă bucură să-i văd sociabili și comunicativi și le dau de-nțeles că-i ascult, nu doar aud, chiar dacă nu am nimic de adăugat – mă gândesc că dacă-i gonesc acum, când bodogăne toate aiurelile, atunci când vor crește și vor avea ceva articulat de exprimat, mă vor evita din pricina căilor de comunicare prost bătătorite. Așa că-mi văd de treabă, îi ascult, îi mai înteb.

Daaaar! Uneori, după o zi solicitantă, chiar nu pot să-l aud pe Călin cum turuie să n-adoarmă (la propriu) și-l mai rog să respire. Uneori direct, că n-am energie, iar alteori formulez o-ntrebare-ntr-o frază suficient de complicată-ncât să-l scoată puțin de pe traiectorie. După cum ziceam într-un post anterior, cuvintele aleatorii adorm, măcar elanul. Continue reading →

scriu .2

Scriu pentru că am mai scris.

Pe social media m-am rezumat de-o vreme la one-linere, unele mai criptice decât altele, dar toate cu o logică în spate… atât timp cât mi-o amintesc. Preferatele mele au cele mai puține reacții, iar asta spune suficient despre cât de targetat mă exprim, despre cât de mult simt nevoia să fiu apreciat pentru adevărurile pe care le exprim.

Pe blog am scris ceva vreme pe când eram suntcalm. Îmi aduc aminte că eram spasmatic, vulgar, sensibil, agresiv, naiv – cu alte cuvinte un mediocru, dar joaca și zâmbetul mi-au fos mereu influențe insistente și cum nu m-am dorit o nestemată a literaturii, eram mulțumit de ararele sclipri de construcție în exprimare ce-mi mai curățau oglinda.

Ca să mă citez puțin, scriam pentru că […]e bine să vezi cât de prost erai sau cât de prost ai ajuns.[…] – am uitat să spun că nici depresiv nu eram. Deloc. Continue reading →

cuvinte aleatorii

Deunăzi, găsisem pe social media acest pont de a adormi mai repede: să te gândești la cuvinte aleatorii, astfel încât mintea să nu poată lega un fir logic în care să investească atenția. Am testat, funcționează, toate bune.

Am decis să aplic această tehnică și la copii, atunci când îi adorm. Cum Ilinca este mai curioasă într-ale divinității, am considerat că Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt ar fi o alegere adecvată. Problema este că am transformat un PDF in .mobi ca să pot citi de pe Kindle (am PaperWhite, care e superb pe timp de noapte), doar că această conversie s-a făcut cu mici probleme și astfel m-am trezit că obosesc și adorm eu înaintea lor încercând să țin firul istorisirii prin puzderia de glitch-uri. Am renunțat, dar voi reveni când voi găsi un format mai acceptabil. Continue reading →

the italian guy

Eu, vreo 13 ani, la mare.

Nu sunt genul care să stea la bronzat la plajă, așa că, dacă-s singur, precum se-ntâmplă când mergi cu familia-n concediu, o iau la picior să văd ce-mi mai hărăzesc pașii. Așa s-a întâmplat și-n ziua aceea când, neavând stare, mă plimbam prin apă, la ceva metri de țărm. Nu după mult timp dau de un tip care părea la fel de sociabil ca mine, așa că ne-am luat la joacă. La un moment dat a apărut și o minge-n peisaj, am jucat-o și pe aceea. În rest, precum copiii, mai pe sub apă, mai cu picioru-ntr-o scoică rătăcită, mai o trântă. După ceva vreme mi-am adus aminte că e politicos să te prezinți – deh, distracția-naintea bunelor maniere. Continue reading →

truK

În multe dintre isekai-uri, rolul lui Charon este preluat de un camion, truck-kun cum îl cunosc prietenii. Acesta lovește, de obicei personajul principal, pentru a-i muta existența într-o lume nouă, probabil într-un RPG magic-medieval. Deseori, cel lovit și resuscitat în alt scenariu cam are nevoie de o schimbare în mai bine, pentru că lumea-n care a trăit nu-i prea simte lipsa – un element ordinar de statistică. Arar, cel strămutat reprezintă ceva valoros în lumea sa inițială, iar lipsa sa este marcantă, poate mai marcantă decât prezența.

Ileana era fană înrăită încă din școala primară. Avea tricou, avea casete, știa versuri. Prinsesem și eu la televizor, dar nu suficient. Abia când Dan făcu cumva rost de un album am stat și am ascultat. Ah, știu! Copiase o casetă de la văr-su, care era mai punker de fel, parc-a avut și o formație, dacă-mi aduc aminte bine. Și am ascultat. În general, când ascult ceva, acord atenție mai redusă versurilor, fiind atent mai mult la paraverbal, la ce vibrează-n mine ce vibrează-n membrana difuzorului. M-a întors pe ici, m-a zgâlțâit pe colo, răsucit pe dincolo, atins pe dincoace. Continue reading →

deochi

M-au întins pe o masă de oameni întinși,
mi-au adormit perdeaua de peste vise
și-au început să-mi taie-n tăcere ochii
fără ca amintirile să-mi fie atinse.

Ce nu era tăiat se-ntorcea pe dos,
sub lacrimi printre falange strecurate,
și mă cambra-nspre măduvă lin,
în resorturi scurte lung încordate.

După ce-au scos din ambii ochi
ce-i urât, ceea ce este de nevăzut,
i-au cusut inapoi cu ață de sânge-nchegat de ac
și au terminat la fel cum au început. Continue reading →

un motiv pentru a zâmbi

Sunt multe motive pentru a zâmbi, din câte am auzit. Dar zilele acestea, unul anume mi-a atras atenția.

Trecând printr-o perioadă mai îngândurată, cred că am uitat să zâmbesc. Cumva s-au scurs chiar și resursele ce alimentau acel zâmbet optimist-inerțial. Cu ideile și actele ce se succed într-un ritm intens, am trecut cu vederea automatismele sociale, ba chiar le-am anulat, să se mai odihnească-n pace și ele.

Buzele, obișnuite a zâmbi, a comunica într-o notă caldă, ludică și liniștită, se regăsesc într-o stare neutru-căzute, atârnă greu într-un rece vulgar, acoperind niște dinți ce scrâșnesc întru hulire, printre flegme. Și-n toată această schimbare de peisaj apare și sângele. Continue reading →