Ilinca m-a întrebat ce-aș face dacă aș afla că mai am 24 de ore de trăit.

Am stat un pic pe gânduri și am răspuns: Mi-ar plăcea, dacă aș fi în cazul în care aflu că mai am 24 de ore de trăit, ca acele ore rămase să nu-mi modifice deloc programul de a doua zi. Să fi făcut și să fac suficiente pentru a nu simți că în alea 24 de ore ar trebui să face ceva pentru cineva anume.

Și da, asta mi-aș dori și la această stare pun umărul. Să-mi analizez suficient de inteligent trecutul și să-mi planific destul de liniștit viitorul altfel încât prezentul să devină o existență calmă și prezentă.

De murit deja murim de când ne naștem, deci moartea este oricând la o respirație distanță. De murit deja am murit azi-noapte-n somn, iar de dimineață m-am trezit un altul, cu ceva reziduuri de la fostul eu. De murit oricum murim, de dragul ciclicității, dar dacă nu trăim, am murit degeaba. Iar când zic “trăim” nu mă refer la a fi vii și-atât, căci și în comă suntem vii.

Iar apoi, mai discutând cu Ilinca, am găsit un răspuns mai direcționat spre așteptările ei, anume ce aș face practic în acele 24 de ore: un mare party. Nu anunț twist-ul party-ului (eu voi muri), că se-adună prea mulți dușmani :D, ci organizez un party fain și, de ce nu? memorabil. Acum încă mă mai gândesc la detaliile morții… probabil la main, ca să aibă un plus de logică after-ul… să fie chill sau go out with a bang… cu o cremare în direct… În fine, sunt atâtea detalii pe care tre’ să le gândesc pentru petrecrea asta… sper să am suficient timp la dispoziție să o planific 🙂