de nevoie.

Scriu, șterg, scriu, șterg, scriu, șterg… până nu mai găsesc rostul exprimării în sine.

M-am trezit neplăcut și neplăcut am fost toată ziua, iar pe final s-a găsit un cineva să fie cireașa de pe tortură printr-un gest inadecvat. De iscat scandal nu-i loc – poate și omul ăla avut o zi proastă, sau poate doar așa este el urât de fel și așteaptă o supapă socială, poate oricum nu-i pasă, poate multe altele – așa că iau actul, îl învelesc în neplăcut și-l duc acasă, unde-l aștern pe ceva alb, fie hârtie sau ecran, și-l storc de insignifianță până-ncepe s-adoarmă litera, iar apoi se naște o concluzie de câteva cuvinte pe care n-o înțelege nimeni, de multe ori nici eu întru totul. Continue reading →