Sunt multe motive pentru a zâmbi, din câte am auzit. Dar zilele acestea, unul anume mi-a atras atenția.

Trecând printr-o perioadă mai îngândurată, cred că am uitat să zâmbesc. Cumva s-au scurs chiar și resursele ce alimentau acel zâmbet optimist-inerțial. Cu ideile și actele ce se succed într-un ritm intens, am trecut cu vederea automatismele sociale, ba chiar le-am anulat, să se mai odihnească-n pace și ele.

Buzele, obișnuite a zâmbi, a comunica într-o notă caldă, ludică și liniștită, se regăsesc într-o stare neutru-căzute, atârnă greu într-un rece vulgar, acoperind niște dinți ce scrâșnesc întru hulire, printre flegme. Și-n toată această schimbare de peisaj apare și sângele. Continue reading →